Despre viata…II

Acum am o alta poveste care vreau sa v-o spun.

“Povestea fluturelui” se numeste si suna cam asa.

Intr-o zi, intr-un cocon a aparut o mica gaura; un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica.

Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva.

Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.

Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa poata zbura.

Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATA!

Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta.

Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata. Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati. Nu am putea fi atat de puternici cum suntem. Nu am putea zbura NICIODATA!

Am cerut putere… Si viata mi-a dat dificultati pentru a ma face puternic.

Am cerut intelepciune… Si viata mi-a dat probleme ca sa le rezolv.

Am cerut prosperitate… Si viata mi-a dat un creier si muschi pentru a munci.

Am cerut sa zbor… Si viata mi-a dat obstacole de a le depasi.

Am cerut iubire…Si viata mi-a dat oameni pe care sa ii ajut in problemele lor.

Am cerut favoruri…Si viata mi-a dat potential.

Nu am primit nimic din ce am cerut… Dar am primit tot ce aveam nevoie.

Traieste-ti viata fara frica, ataca toate obstacolele si demonstreaza ca le poti depasi !

Despre viata…I

De ce trebuie sa-ti dai seama cat de mult tii la cineva abia dupa ce pierzi acea persoana? De ce e viata asa de grea? De ce, de ce…? Atatea intrebari… fara raspuns toate.

Acum va voi spune o…poveste as putea spune.

Povestea este intitulata “Trenul vietii” si este despre viata oamenilor.

Viata este ca o calatorie cu trenul. Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele.

Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri. Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor.

E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Aceste persoane sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim.

Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul celor care au nevoie de el.

Unii lasa in urma lor, cand coboara din tren, un dor vesnic… Unii urca si coboara si noi abia i-am observat.

Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles, noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat.

Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri… dar fara intoarcere. Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei…

Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.

Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga.

Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi.

Cred ca o sa fiu cuprinsa de duiosenie atunci cand cobor definitiv din tren…Da cred acest lucru.

Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuripe cei mai dragi mie.Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.

Ceea ce ma va face fericita este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora.

Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.

Celor care sunt parte a trenului meu le doresc CALATORIE PLACUTA!>:D<

Si pentru toti, chiar daca fac parte din trenul meu sau nu, o piesa.:))

Because you live and breathe

Because you make me

believe in myself

When nobody else can help.

Because you live, girl

My world has twice as many stars in the

sky…